Gust raw vegan.
Cosul de cumparaturi
Nu aveti produse in cos
Reteta pentru unt de cocos preparat în casă
Reteta pentru unt de cocos preparat în casă
Reteta pentru unt de cocos preparat în casă

Untul de cocos (Video)

Voturi (24):
Timp de preparare: 20 de minute - click pentru alte rețete la fel de rapide!
Adaugă la favorite Print Friendly and PDF

Etichete: unt de cocos
Untul de cocos (Video) - cum se prepară?
Comentarii

Îmi aduc aminte cu mare drag de primele lecții primite pentru bucătăreala raw. Una foarte prețioasă, pe care am primit-o de la Dorina (ElDor Plant) a fost când m-a învățat să prepar în casă untul de cocos!

Da, ai citit bine!

Și o să-ți dau doar două motive pentru care după trei ani eu încă prefer să prepar untul în casă și să nu-l cumpăr!

Înainte de orice, știai că o nucă de cocos matură costă 2,99 RON? Iar din zece nuci prepari cu aproximație 1,700 g unt de cocos? 

Și pentru că îmi este drag să împărtășesc din experiența mea, o să-ți mai spun ceva: am preparat untul de cocos, l-am așezat mândră de mine în borcan la frigider... și stupoare! Într-o săptămână a mucegăit! Vai mie! Așa am înțeles ceva ce te las pe tine să deduci singur/ă.

Am preparat iar altul, am pus borcanul la congelator și de câte ori aveam nevoie de el, munceam să-l scot din borcanul congelat, atâta cantitate câtă îmi trebuia. Așa am avut ideea genială, zic eu în modestia mea, ca untul de cocos să-l pun în forme de silicon pentru bomboane sau cuburi de gheață.

Pentru o mai bună înțelegere a procedeului de spargere a nucii și cum devine treaba cu untul, am făcut și film special pentru tine, pe care ți-l las mai jos. Sub filmuleț vei vedea continuarea rețetei.

Cum se face:

Când cumperi nuca de cocos matură, te asiguri că este grea și "sună" ca și cum mai are apă în ea. Apoi te uiți în "ochii" ei să vezi dacă este tristă sau cu mucegai. Dacă trece și acest test, atunci o cumperi.

Cu o foarfecă de bucătărie scobești cu ușurință "gurița" feței de maimuță. Apoi scuturi într-un pahar apa de cocos și o dai celui mai mic din casa să o bea.

După aceea, folosești o cârpă de bucătărie, pui nuca în mijloc și procedezi ca în film, adică dai cu ea de pământ dar nu pe gresie că se poate sparge ci pe scara blocului, pe trotuar, pe o piatră, oriunde simți că e mai sigur.

Se va sparge foarte ușor în multe "cioburi", apoi cureți coaja maro din interior cu un cuțit special de curățat cartofii, tai miezul alb în felii subțiri ca să meargă treaba mai ușor!

Folosești un storcător prin presare la rece și după câteva felii vei constata cum pe o parte iese ca o smântânică, iar pe unde iese de obicei pulpa fructelor/legumelor vor iesi: surpriza! - fulgi de nucă de cocos!

Fulgii de nucă îi pui în deshidrator sau îi folosești pe loc la prăjituri, bomboane Rafaello, blaturi de tort, pentru tăvălit alte bomboane... sau să-mi spui tu la ce altceva, iar smântânica rezultată poate fi amestecată ușor și turnată în forme de silicon.

Astfel, un cub de unt de cocos va fi cu aproximație ca și cantitate cât o lingură de unt de cocos.

Formele umplute se pun la congelator pentru 30 min, apoi se scot cuburile, se așează frumos în cutii de plastic și se lasă în congelator (neapărat cu o eticheta pe care scrii data).

Astfel, oricând am nevoie pentru tapioca, borș, supă de cocos, etc. sau când fierb paste din quinoa pentru copil și vreau să le mănânce doar cu puțin unt de cocos, miere, scorțișoara și nucă prăjită, doar strecor mâna în congelator și am scos cubul magic!

Practic, în bucătăria raw-vegana, am devenit dependentă de aceste cuburi salvatoare!

Încearcă și tu și spune-mi cum ți se pare. Și încă ceva: untul făcut în casă nu va avea miros pregnant de cocos... de ce oare?

 

 

Leacuri alimentare

Hrană vindecătoare din farmacia naturii

Află mai mult »
Meniuri și provocări

Meniuri si provocări

Află mai mult »
Testimoniale

Testimoniale

Află mai mult »