![]() «
»
Cozonac fără frământare
Timp de preparare:
30 minute sau mai mult
- click pentru alte rețete la fel de rapide!
Cozonac fără frământare - cum se prepară?
Comentarii
Cozonac FĂRĂ FRĂMÂNTARE care crește la frigider...
Dacă egiptenii știau să facă pâine dospită și îndulcită cu miere în urmă cu aproape 4000 de ani, (potrivit descoperirilor arheologilor care spun că în Egiptul Antic existau cuptoare pentru copt), eu ce scuză am să nu fac cozonaci pentru fiul meu? Zilele trecute am primit o rețetă ce-mi părea simplă prin faptul că nu se frământă, așa ca inițial mi-am propus să încerc cu gândul că n-am ce pierde, tot stau închisă în casă precum Rapunzel în turn. Dar trebuie să recunosc că tare frică mi-a mai fost, acum însă am sentimentul că mi-am dat doctoratul la cratiță, mi se pare treapta cea mai înaltă la bucătăreală! Și am constatat nu numai că este foarte ușor, dar este și foarte-foarte gustos! Am să scriu rețeta un pic mai pe lung decât am primit-o, pentru că înainte să mă pun pe treabă am vorbit la telefon cu sfătuitoarele mele gospodine cu ștate vechi în bucătăreală și tone de cozonaci copți! Deci, dacă urmați pașii, succes garantat chiar și pentru un copil de 9 ani!
Timp necesar 15 de minute pentru preparat 1 h la crescut în castron la bucătărie între 12 ore și 24 de ore pentru crescut la frigider timpul de impletit cozonacii 1 h la crescut în tăvi 160gC - 40 de minute la cuptor
Ingrediente necesare 500 g făină pentru cozonac 300 ml lapte călduț 100 g zahăr 100 g unt topit un baton de vanlie râșnit, sau esență 7 g drojdie uscată 3 gălbenușuri coaja unei lămâi un fir de sare pentru umplutură 200 g nucă 100 g rahat 80 g zahăr pudră 20 g cacao opțional albușul rămas bătut spumă și amestecat cu compoziția de mai sus se poate adăuga puțin rom stafide miez de nucă întreg
pentru uns un ou bătut cu un fir de sare mac fulgi de migdale susan
Cum se face
pasul 1 Încălzim laptele cât să nu fie nici fierbinte, nici călduț. Se pune drojdia în lapte cu o lingură de zahăr și una de făină. Se amestecă până la omogenizare. Se lasă pentru 5 minute.
pasul 2 Se adaugă gălbenușurile, untul topit, restul de zahăr, vanilia, coaja de lămâie și un fir de sare, amestecându-se pentru omogenizare cu o spatulă.
pasul 3 Turnăm făina (mai puțin o lingură folosită la început), omogenizăm cu o spatulă. Lăsăm să crescă într-un castron acoperit cu un prosop. Eu recunosc că de teamă să nu îl tragă curentul, am pus bolul în cuptorul stins. Lăsăm la crescut până se dublează.
pasul 4 Se acoperă cu o folie castronul și se pune la frigider pentru 12 sau 24 de ore în funcție de momentul când decidem câ îl vom coace. Eu a doua tură de cozonaci am decis să o coc în sâmbăta mare, așa că vineri am pus la dospit, sâmbătă coc.
pasul 5 preparăm umplutura În rețeta primită de mine umplutura cozonacului este așa - nuca râșnită se amestecă cu zahăr pudră și cacao, stafide, rahat... Eu am procedat așa - am bătut spumă albușurile (rămase de la aluat și păstrate la frigider), am încorporat nuca râșnită, zahărul și cacao.
pasul 6 împletirea cozonacilor Se pune un strat subțire de făină pe blatul de lucru și se manevrează cu multă ușurintă totul, o să vedeți. (spun asta pentru cele care sunt la prima încercare) Se întinde cu mâna un dreptunghi mare în funcție de dimensiunea tăvii, se pune crema în mijloc pe lung și se împăturește sau se răsucește, ca în poză. Eu una nu am văzut pe cineva făcând un cozonac, deci... să nu mă judecați prea aspru.
pasul 7 pregătirea tăvilor Se unge tava cu unt și se presară cu făină - sau, se tapetează cu hărtie de copt.
pasul 8 Cozonacul astfel format se pune în tava tapetată. Se acoperă cu un prosop și se lasă la crescut până se dublează în volum. Într-o oră și-au dublat volumul și am procedat așa- finalul Am bătut spumă un ou întreg cu un fir de sare și am uns cozonacii, am presărat semințe de mac și am pus tăvile la cuptor pentru fix 40 de minute la 160gC. Cozonacii copți i-am așezat cuminți pe un fund de lemn acoperiți cu un prosop curat. Când au fost reci i-am scos din tavă. Gust perfect, miros de sărbătoare în casă.
|